Tererai Tren zice despre ea ca vine dintr-ul lung sir de femei care au predat stafeta saraciei, lipsei de educatie, casatoriei timpurii, a abuzului de la o generatie la alta. Niciodata nu si-a dorit sa continue cursa asta numita viata. 

Bunica ei ii spusese ca are de ales. Ca ea poate fi cea care rupe cercul acesta si intrerupe stafeta saraciei. Insa in viata ei nu parea sa dea semne de mai bine. La nici 18 ani avea deja 4 copii mici si zero ani de scoala. 

Cand avea 22 de ani, cum tara sa tocmai isi dobandise independenta, a avut norocul sa intalneasca voluntari americani care venisera in satul ei. Una dintre femeile cu care avusese sansa sa vorbeasca i-a pus o intrebare pe care nu avea sa o uite vreodata: care sunt visurile tale?

Pana in acel moment, nici macar nu stia ca ar putea sa indrazneasca sa aiba visuri. Era, la urma urmei, un copil cu copii, era o femeie abuzata si redusa la tacere atatia ani. Nu avea conceptul, exercitiul si curajul de a visa. A deschis gura si a zis ca vrea sa ajunga in America, vrea sa obtina o educatie, o diploma de licenta si un doctorat. Toata lumea a ramas masca. Sa zicem ca acele idei pareau imposibil de realizat ar fi prea usor. 

Visurile fara glas capata ecou 

Mama sa a facut ceva de neconceput: i-a dat permisiunea de a schimba destinul saraciei care fusese transmis in familie cand i-a spus ca visurile sale pot deveni realitate. 

A incurajat-o sa le scrie si sa le ingroape in pamant asa cum faceau cu cordonul ombilical al nou-nascutilor. De fiecare data cand se nastea un copilas in satul lor, cea mai in varsta dintre femei taia cordonul ombilical si-l ingropa adanc in pamant. In felul acesta, legatura unica cu pamantul pe care te-ai nascut o sa ramana la fel de vie, indiferent de locul in care te poarta viata. 

Asta i-a zis mama sa sa faca cu dorintele sale: sa le ingroape in pamant ca sa-i aminteasca mereu de importanta lor. Sa le lase pe ele sa o defineasca de acum incolo si sa le pastreze ca dovada a noii vieti pe care o are inainte. Viata ce nu are nimic de a face cu saracia si violenta pe care o traisera ea, bunica ei, si toate celelalte femei care venisera inaintea sa. 

Si uite asa, cu 4 visuri bagate intr-o conserva, s-a rupt stafeta durerii. 

Intelepciunea autentica nu cunoaste limite

Tot mama sa a fost cea care i-a dat o misiune mai mare decat obiectivele deja de neconceput. 

“Visurile tale o sa aiba mai multa importanta cand sunt legate de bunastarea comunitatii”. Asa a luat nastere cel de-al 5-lea vis: “cand am sa ma intorc in tara, vreau sa imbunatatesc viata femeilor si fetelor din comunitatea mea ca ele sa nu treaca prin ce am trecut eu”. 

Despre asta e vorba, nu? Dorintele noastre capata alt ecou, tenacitatea este redefinita si rezultatele conteaza cu adevarat atunci cand sunt legate de ceilalti. 

I-a luat 8 ani sa termine liceul prin corespondenta

Plicurile veneau de la Cambridge, dar nu avea o imagine a ce putea fi institutia asta. Dadea examenele, le trimitea si astepta 3-6 luni pentru un  raspuns. Nu le trecea pe toate din prima, astfel ca trebuia sa dea examenele din nou, si sa mai astepte jumatate de an pana sa ajunga la ea plicul maro cu rezultatele. 

Cum e sa ai numai examene picate si sa continui procesul de invatare 8 ani, fara sa te gandesti ca poate nu e de tine? Cum e sa mergi pe drumul stabilit fara urma de indoiala ca la sfarsitul calatoriei, te asteapta o viata mai buna pe care tu o definesti, cu fiecare pas in parte?

Puterea vizualizarii: Cum sa te urci intr-un avion daca nu stii nici macar ce e ala?

Se intorcea mereu la locul in care-si ingropase visurile si petrecea ore intregi inchipuindu-si cum ar arata viata ei daca ar ajunge la o facultate. Cum e sa te urci intr-un avion si sa ajungi in America cea cu cladirile inalte de care auzise numai in povesti?

A ajuns acolo, la facultatea dorita si nu i se mai parea un vis, ci un deja-vu. 

Era cea mai mare din toate clasele la care a participat si de multe ori, era mai in varsta decat profesorul. Nimic nu conta decat implinirea pentru care se pregatise atata timp. 

Drumul saraciei nu se termina niciodata brusc

Acum era studenta, dar restul vietii ei nu se schimbase inca: avea 3 copii (unul murise de mic), 3 joburi ca sa se sustina, sot abuziv. Copiii ei sufereau din cauza mutarii. Nu-si permitea fructe si legume pentru cei mici si situatia se inrautatea pe zi ce trecea. Ajunsese la capatul puterilor si s-a decis sa renunte la facultate pentru a munci mai mult ca sa-si ajute copiii. 

Cei de acolo au gasit solutii: au vorbit cu un magazin si au decis ca ea sa primeasca fructele ramase nevandute. Nu puteau in mod legal sa le predea si de asta le lasau in fiecare zi, la ora 4, intr-o cutie langa gunoi. Trebuia sa fie acolo ca sa le ridice, la fix, pentru ca dupa, erau aruncate direct in pubele. Ajungea tarziu aproape de fiecare data, le lua din gunoi, le spala si le ducea acasa fara a se plange. Stia ca multa lume o duce mult mai greu.

Nimic nu e intamplator 

A renuntat la ideea de doctorat pentru ca trebuia sa-si caute un job mai bun pentru a-si sustine copiii. 

S-a dus la interviu si acolo a dat peste o fata cunoscuta. Se intalnise cu aceeasi femeie care in urma cu 14 ani in satul ei a inspirat-o sa-si urmeze visul si cea care nu vazusese niciodata saracia din interiorul mintii sale. Ea era acum CEO-ul companiei care tocmai o angajase. 

De la momentul in care isi ingropase visurile pana in clipa in care a terminat doctoratul trecusera 20 de ani. 

Recunoaste ca nu a fost cea mai desteapta si nu de asta a reusit ea si nu alte femei din satul ei. A avut sanse. I-a fost oferita permisiunea de a visa si asa a putut sa rupa cercul saraciei care parea sa fie inscris in codul sau genetic. 

Dr. Tererai Trent a devenit una dintre cele mai cunoscute voci ce militeaza pentru egalitatea si sustinerea femeilor la nivel international. Autoare a 3 carti, fondatoare a unui ONG pentru accesul femeilor la educatie, cercetator si profesor universitar a devenit cum era si normal, imaginea sperantei pretutindeni. 

Ce legatura are povestea asta cu tine?

De ce ai citit atata despre o poveste care nu are nimic de a face cu tine? De ce ne emotioneaza destine care infrunta obstacole de neinchipuit si se intorc pentru a ne da lectii despre curaj, determinare si umanitate? Pentru ca ne lipseste! Pentru ca avem cu totii o foame pentru vieti implinite!

Asemenea povesti ne dau peste nas si nu ne mai lasa loc pentru plangeri. Ne spulbera idei preconcepute pe care societatea ne-a facut sa le luam de bune: esti prea batran ca sa incepi de la zero, nu poti incepe a doua facultate la 35 de ani, ce sens are sa-ti schimbi viata, de cate ori sa incerci?, etc.

Trecutul nu te defineste, indrazneste sa vrei mai mult

Nu trebuie sa fi trecut prin asemenea greutati ca sa te regasesti in povestea ei, asa cum nu trebuie sa fi supravietuit unui razboi ca sa militezi pentru pace. 

Este necesar insa sa faci loc sperantei in viata ta, sa ingropi visurile in sufletul tau si sa le iei cu tine peste tot. Sa le ai scrise si sa actionezi cu intentie. Cu curaj. Cu un scop mai mare decat tine si propria lupta.