Bună, sunt Maria și sunt incapabilă să cer ajutor. E atât de gravă această condiție, încât o să o numim o dizabilitate. E mai mult decât o intoleranță. E la nivel de metastaze la nivelul întregului meu corp. Mă paralizează. Adevărul este că, în ceea ce privește acest punct, sunt mai mult rușine decât om.

Nu sunt mândră de asta. Și nici nu iau în derâdere afecțiunile de a căror denumire m-am folosit mai sus.

Cauze, mă întrebați?

O tonă, dar nu avem timp să vă pun pe tavă toată copilăria mea. E de ajuns să vă spun că părinții aveau tradiția asta de familie, în care, scoaterea ochiului era la nivel de artă.

Și-ar mai fi o întâmplare care mi-a rămas gravată pe suflet de parcă ar fi folosit fier încins. Se făcea că eram un copil care nu a crescut cu mașina în familie. Tata mă ducea pe bicicletă la grădiniță, și în coșul bicicletei și la urgențe când a fost nevoie.

La 20 de ani, când eram tot un copil mai marisor așa, ai mei au decis că e cazul să ne luăm o mașină și să fac eu, singura din familie, carnetul de șoferi. Ce-i așa mare brânză, ați zice. Dar mai citim încă o dată treaba aia cu pus copilul bolnav în coșul de la bicicletă din dotare și pedalat cu el la urgențe de nevoie, și înțelegeți că pentru ai mei, a lua o mașină era echivalent cu trecerea la o altă treaptă socială, de la nimeni în drum la Vanderbilt.

Bun, acum că v-am luat pe ocolite prin trecut, ne întoarcem la mine, varianta plăpândă de 20 și ceva de ani care a primit cheile împărăției sub forma de Peugeot 206 (pe care încă îl am!) și care era la service cu comoara pentru schimbat de filtre și uleiuri, curcuma și apă sfințită sau ce mai trebuie la mașină, lucruri despre care nu aflasem niciodată.

Când mi-am sunat minunea de iubit pe care o aveam la timpul respectiv să întreb ce trebuie să aleg, am primit răspunsul care a schimbat pe viață modul în care eu mă voi raporta la a cere ajutor: „auzi, Maria, de ce nu te ocupi TU de problemele tale?”. Creierul meu a perceput mesajul și sufletul l-a făcut tatuaj într-o clipită: „chiar așa, de ce nu mă ocup eu de problemele mele? La ce m-am trezit eu să cer ajutor? Never again!”.

Atât s-a putut.

De atunci, ca să înțelegeți până unde se duce determinarea mea când e vorba de chestii negative, am preferat să mor de sete într-o călătorie cu trenul de 8 ore decât să cer unui străin ajutor cu desfăcerea sticlei de apă pe care o cumpărasem.

Dăm pe repede înainte și mă văd pe mine, cea din prezent, într-o situație nu tocmai ușor de dus. Puteam să „mă descurc” și fără a apela la prieteni. Puteam să-mi fac viața de 15 ori mai grea și să mă îmbălsamez cu falsa mândrie că am reușit de una singură. În schimb, mi-am adus aminte de abordarea fără cusur a uneia dintre cele mai minunate femei (director financiar tare de meserie, cu experiență în viață și în job de ne bagă pe toți sub masă) pe care, din fericire, o am prin preajmă și pe care am auzit-o spunând de atâtea ori: „am o situație”.

Asta este formula magică: „am o situație”. E atât de simplu. Sincer. Și de efect.

Fără plâns de milă. Fără scuze, triluri, floricele pe margine. Cu demnitate și deschidere.

Așa că am pus mâna pe telefon și am zis: „am o situație”. Spre surprinderea mea (care vine dintr-o micime, o limită care mi-a rămas, dar la care lucram), omul de la celălalt capăt al telefonului nici nu m-a lăsat să termin propoziția când s-a oferit să mă ajute. Fără întrebări. Și cu o bucurie autentică. „Îmi pare rău că treci prin asta. Dar mă bucur enorm că te pot ajuta”.

Am stat cu sufletul ghem, așteptând bumerangul de durere după cererea de ajutor, dar n-a venit. Mi-am verificat ochii. La locul lor, zero urme de scoatere prin forțare sentimentală. Lacrimi? Siroaie, cu suspine, dar cu multă recunoștință. Pas mic pentru umanitate, ditai săritura intergalactică pentru mine.

La asta se rezumă perluta de înțelepciune de azi: data viitoare când nu știți cum să procedați, alegeți calea scurtă. Deschideți gura și lăsați să iasă adevărul: „uite în ce situație sunt” sau „am o situație” și umpleți spațiile goale cu starea de fapt, ca la școală. O să fiți uimiți de cât de bine funcționează.

Atât de mult mi-a simplificat viața treaba asta încât mă simt datoare să dau mai departe acest dar. Să vă fie folos!

Și să vă fie inima plină atunci când acceptați ajutorul care vine.