Comunicarea, inamicul inconfortabil cu care n-am crescut
Daca ne luam de mana si facem un mic exercitiu de calatorie in trecut, cu siguranta vom fi inundati de toate momentele in care am fi vrut ceva de la parintii nostri, si nu am primit (fara a pune la socoteala oul Kinder). O altfel de incurajare, o intelegere mai profunda, o vorba.
Daca ne raportam la prezent, cu toata iubirea noastra pentru ei, ajungem sa le vedem limitele. Poate asta e primul semn de maturizare din partea noastra. Poate n-ar trebui sa fie atat de trist. Insa cand ajungi sa-ti revizitezi copilaria cu alti ochi, incepi sa vezi crapaturi. In ea, si in tine.
Ii vezi pe ai tai cum refuza sa faca un pas mic spre o schimbare fenomenala pentru binele lor. Cum sa incapataneaza pentru nimic sau repeta certurile de acum 20 de ani. Te gandesti ca tu n-ai sa ajungi asa. Te chinui sa le imblanzesti discutiile sau si sa le largesti perspectivele, te macini sa gasesti solutii la ce ei nu vad o problema. Te invarti in cerc, te consumi si decizi ca-ti bagi picioarele. E viata lor. Nu poti sa decizi tu pentru ei, nu poti sa vrei tu in locul lor. Traiesti cu vinovatia ca ai fi putut sa faci mai mult.
Te intorci impotriva lor si le ceri socoteala pentru ce nu au stiut sa-ti dea. Te simti prost pentru ca stii ca au facut cum au stiut mai bine. Au fost conformisti, conservatori sau complet inchisi.
E o lupta inegala intre ce crezi tu ca ar fi trebuit sa faca ei si ce au stiut/putut face
Si pentru tine, si pentru ei.
Parenting nu era un concept pe atunci. Mindfulness nu era la tv sau parte din Dallas. Inteligenta emotionala nu era o tematica de cenaclu.
Handicapul parintilor nostri legat de rafinarea increderii in fortele proprii, descurcarea emotiei si a furiei sau de comunicarea deschisa este implicit, si al nostru. E homemade. Degeaba dam vina pe ei pentru toate durerile adunate in rucsacul de trairi pe care-l taram dupa noi. Bunicii nostri nu au avut cum sa se preocupe de o asemenea aroganta, parintii nu au stiut ca asta e piesa lipsa a educatiei noastre, iar noi suntem sufocati de tot ce nu mai putem avea inapoi vreodata.
Nimic din ce ar face azi diferit parintii nostri nu ar umple golul de atunci.
Nimic din ce invatam azi nu ne va salva toate zilele de ieri in care eram desculti intr-ale relatiilor sanatoase.
Vindecarea vine din acceptare
Iar acceptarea vine greu, nu-i chiar o prajiturica care stii sigur ca-ti iese ca-n poza daca ai respectat reteta. Unde mai pui ca reteta e unica pentru fiecare, ca deh, cu totii suntem Jamie Oliver-ul bucatariei noastre interne.
Romanii sunt obisnuti sa faca oda culpei. Parca ne ajuta cu ceva daca aratam cu degetul spre altii si le punem in carca tot ce n-am reusit sa facem din cauza lor. Insa daca final destination e vindecarea si acceptarea de sine, (sau, indraznesc sa spun iertare?) nu cumva ar trebui sa facem noi stanga-mprejur, rotire 180 grade si ajuns in fata sursei care mereu e in adancul nostru?
Mediul, parintii, societatea, genele, toate au rol finit. Iubirea, iertarea, acceptarea, invatarea/dezvatarea si dezvoltarea – ele se labarteaza frumusel pe tot parcusul vietii si cresc odata cu tine, ca o pereche de egari supraelastici cu care te mandreai cand erai mica.
Daca nu ti-au dat parintii mura-n gura intr-ale vietii, iarta-i
Atat au putut/stiut/avut cum sa faca.
Daca nu ai un exemplu bun de relatie de la ei, creaza-ti tu unul si traieste-l la maxim. Daca n-au stiut cum sa-ti arate apreciere, fa-le tu o demostratie de acum incolo. E cazul fericit in care minus cu minus da plus. Nu ramai in mai mare gaura emotionala daca tu esti cel care a crescut cu un mare minus si tot tu faci acum pasi catre cei care te-au “pagubit”.
Daca te-au controlat prea mult, multumeste-le ca te-au invatat cum sa-ti savurezi libertatea. De s-au schimbat rolurile acum, incearca sa fii un parinte mai bun pentru ei si ajuta-i sa fie bunicii pe care-i merita micutii tai.
Daca ti-au indus ideea ca tu meriti iubire doar daca “nu-i faci de rusine” sau atata timp cat te comporti intr-un anume fel, daca esti “cuminte” si faci ce “se cuvine”, da-ti voie sa rupi acest cerc vicios pentru copiii tai.
Daca nu au crezut in tine, urmeaza-l pe Moga si du-te “tot mai sus”.
