M-am intors de o saptamana de la Nostalgia Retro-Disco-Future si creierul meu refuza sa creada ca s-a terminat. Cu toata sinceritatea, trebuie sa stiti ca a fost si primul festival de muzica la care am mers vreodata (stiu, sooo not cool!), dar singurul la care m-as intoarce in fiecare an!
Ok, deci s-a stabilit ca nu sunt vreo abonata la eventuri hip. Daca mi-ati vazut instagramul, stiti ca mi-as muta resedinta pe o plaja si nu as pune in vanzare bilete pentru libera trecere. Iar daca m-ati auzi cum ma plang de genunchi, mi-ati face abonament la bai.
Insa am prieteni buni si cool care mi-au zis din Februarie de Nostalgia. “Fata, exista un festival unde dansezi ca nebuna pe N&D si muzica din anii ‘90, 3 zile si 3 nopti!”. Atat mi-a trebuit.
Am sunat-o pe cea mai draga verisoara din lume (sa nu incercati sa-i faceti competitie in inima mea!), adica cea cu care am petrecut aproape fiecare vacanta de vara de cand ne stim. “Fata, exista un festival unde dansam ca nebunele pe N&D si muzica din anii ‘90, 3 zile si 3 nopti!”. Atat i-a trebuit si ei. Am luat bilete cand afara inca ningea si am numarat zilele.
Am ajuns la Nostalgia si am simtit cum “ inima mea bate”.
Puhoi de lume, mult mai multa decat ma asteptam, dar numai “din aia buna”, adica oameni cu care sigur as fi fost prietena la 15 ani, in fata blocului. Oameni care au dansat non-stop, au sarit, strigat si cantat in rand cu mine – ceea ce e mare lucru, in vedere ca eu tin minte fiecare vers dat vreodata la Atomic TV. Deh, fiecare cu calitatile lui!
Lumea de acolo a fost pe sufletul meu. Imbracata frumos – sa nu ne mintim, nu era om de la Nostalgia fara cel putin un cont de IG acolo ce trebuia populat cu influencereala vibes – tinute lejere, branduri subtile, dar fite aproape deloc.
Intrai in vorba cu straini si duceai lumea catre locul cu cel mai bun cocktail fara sa stai pe ganduri pentru ca, in final, noi toti aflati acolo ne simteam ca intr-o sufragerie enorma a unui cunoscut. Asta era senzatia pe care ti-o dadea atmosfera de la Nostalgia. Ca toti ne stim de undeva. De la vreo cabana sau majorat, de aseara cand am fost la Mega Discoteca Tineretului sau de la prietenul prietenului cu care am fost atunci strand.
Am vazut tough guys, tatuati de la gat in jos, care executau la perfectie miscarea care ne-a intepenit gatul cand “Lasa-ma papa la mare” urla in toate difuzoarele. Nu va faceti ca nu o stiti: pas la stranga, gat de gasca spre stanga, pas la dreapta, gat de gasca la dreapta! BAM!
Am auzit cum hipsterii de langa mine, despre care as fi zis ca respirat Nietzsche prin fiecare por, cantau cu atata nebunie ASIA “Suna periculos”, dar si cum 20 de mii de oamenii au inceput sa balmajeasca “dari-di-di-ridam, dari-ri-ri-dam-dam” cand a inceput Sing Sing BB. Epic.
Iar eu …eu eram in extaz. Am dansat pana nu am mai avut picioare si cantat pana mi s-a dus vocea de tot. Dar a meritat.
M-am uitat la vara-mea, care era mai pe val decat mine, la lumini, la oamenii din jur, la ce traiam toti acolo la unison, si m-a busit plansul.
Mi-am amintit cum colindam tot orasul cand eram mai tinere, mergand la toate concertele de pe vremuri. Cele din centrul orasului, unde te intalneai cu toata lumea si mergeai de la prima ora a diminetii daca se putea, ca sa prinzi loc in fata. Aveam 5 lei, literally, de cheltuiala, si in total 2 bluze, 3 maieute (aka topuri, in limbaj modern) si 2 fuste pe care le tot schimbam intre noi ca sa incropim tinute diferite, de fiecare data.
Dar ne distram teribil. Fiecare seara era mai frumoasa decat cea care trecuse.
Iar acum, la Nostalgia, ne-am vazut pe noi doua, imbracate cum ne doream sa fim cand eram copile, cu oameni misto langa noi – mare realizare asta!, cu un cocktail in mana si banuti pentru tot ce ne dorea inima sa luam de acolo si m-am emotionat. A fost fix genul de event la care s-ar fi bucurat sa mearga versiunile noastre mai tinere.
Cand a aparut Smiley pe scena, I lost it.
Ok, deja eram eu toata tremuranda, emotiva si impiedicata de atata zbantuiala – alt dar de-al meu, de a simti orice feeling, la extrem, ca intr-o telenovela. M-am uitat la vara-mea si am zis: concert surpriza mai potrivit ca asta, nici ca se putea (iarta-ma, Delia!).
Mi-am amintit de camera mea de la ai mei de acasa si posterele de pe pereti care imi erau atat de dragi! Era JLO, coola ca si azi, la loc de cinste, Erreway, No Doubt, Aerosmith si SIMPLU, plus inca unii care acum sunt un blur colorat in mintea mea.
Asadar, seara perfecta, ce sa mai. Pentru mine, cea de azi care a reusit sa retraiasca o farama de copilarie, dar si pentru adolescenta de altadata care traia totul pe cate-o melodie.
La scena LATINO am auzit Rafaga cu “Mentirosa” si instant m-am transportat la banchetul din clasa a 8-a si baiatul cu care ma pupam de zor. La HIP HOP as fi stat pana azi inclusiv, pentru ca sunt, in continuare “cea mai fidela fata” si cum te rupi in figuri pe Salt’N’Pepa nu te rupi pe nimic altceva, se stie!
As fi vrut sa va pun mai multe poze.
Merita.
Am incercat sa prind super momente si activitati – gen spatiu de counter-strike amenajat acolo, bumper cars, vata pe bat autentica, photo booth care mai de care mai nostalgic, dar mi-am amintit repede ca sunt o persoana care pune pret pe ce simte, nu pe cat de bine ies pozele (in alte cuvinte, telefonul meu antic nu mai poate sa faca fata la nimic, sunt zgarcita si nu-mi iau altul asa ca am renuntat sa fac poze all together).
Am stat cu o galetusa mare de popcorn in brate si cu lacrimi in ochi si m-am bucurat.
La anul, merg la Nostalgia Retro Disco Future cu fetele. Si, Doamne-Ajuta!, cu un telefon mai smecher. Pana atunci, va las poze furate de la contul oficial al eventului. Nu-i asa ca va e un pic ciuda?
