Dragă cititorule, dacă ți-aș spune că am făcut revelionul fără prieteni, gașca mare sau familie, fără haine cu sclipici și tocuri amețitoare, fără mâncare pe farfurie, șampanii curgătoare sau un cocktail în mână, ai gândi în secunda doi că e mega trist tabloul ăsta și că n-ai dori nici la dușmani așa ceva, nu? N-am avut nici o sticlă de apă în mână, nu tu vâsc, nu tu superstiții cu mâncat pește după ora 12, înfulecat 12 boabe de struguri, n-a fost.

Deci da, poate părea cam sec. Bine, fie, hai că dau detalii pentru că simt cititorul cum se înverzește de curiozitate și fierbe de nerv, și nu mai pot să știu vinovată de asemenea emoții negative în 2024.

În plus, cum știu că e un cititor aici, sau mai bine zic cum sper să existe și dansul, așa pierdut printre interneturi dar ajuns în acest safe haven al blogurilor românești, departe de fite, branduri, și impresii de influență, nu pot decât să-l cinstesc cum știu eu mai bine, mai cu o poveste, mai cu o poză cu o măslină ca să mai lungesc supărarea.

Așadar, dragă cititor neînfricat, se prea face că am planuit ceva de neconceput în țara asta: petrecerea sărbătorilor fără familie, departe de casă, la distanță considerabilă de rude, sarmale, țuică și tobe. Nemaiîntâlnit în viața mea până acum, dar visat de ceva vreme, dar nu mă întreba de ce.

Partea 1: Xmas – Am petrecut Crăciunul în Kuala Lumpur

Crăciunul în Malaysia e ca o salată de boeuf ornată cu om de zăpadă făcut din felii de ardei în mijlocul lui iulie. E bună, are fix același gust pe care-l iubești, dar îi lipsește ceva. Nu știi ce, și nici nu poți să-i spui mamei că-i lipsește ceva că te vei lipsi tu de orice mâncare făcută de ea de acum înainte dacă îndrăznești așa ceva.

Ai zice că în tot orașul ăla găsești o tentativă de brad, dar zero frate. Și atunci, aștia micii și bronzatii, împodobesc și ei ce pot, mai un palmier, mai un mall, mai un singur clopoțel cât o nucă pus deasupra la intrarea la Petronas Towers. 10 pentru efort, gen.

De Crăciun, am ținut-o aproape de credință, ca să vadă și Jesus că sunt treabă, dar am schimbat macazul puțin și am mers la templul hindu de la Batu Caves ca să ne minunăm de ce-au făcut oamenii ăia acolo. Sunt pesteri vechi de 400 milioane de ani și înalte de trebuie să urci 272 de scări colorate ca să ajungi la ele, transformate în temple. Când ajungi sus și te uiți înapoi nu știi dacă ți se face rău de la înălțime sau de la explozia de culori în stil indian.

Ca în orice templu din partea aia a lumii, maimuțele sunt la ele acasă, mai obișnuite ele cu tine decât vice versa, dar nici cocoșii nu erau timizi, să știți. Impresionant la Batu Caves, fără glumă.

Am participat și la slujbele din temple, ne-am descălțat ca toată lumea, am primit bulina din cenușă sfântă pe frunte, ca toți indienii pe care-i vedem la TV și am aflat și explicația din spatele procedurii: ei își incinerează morții, iar semnul de pe frunte e un reminder că în cenușă ne întoarcem, așadar eu văd asta la tine pe fruntea ta, tu vezi asta la mine, și amândoi știm că timpul aici e împrumutat și trebuie onorat.

De la templul indian, am trecut în același și la unul Chinezesc la fel de cool. Am încercat și o moschee dar a fost închisă și ne-am bucurat de street food în cantități crăciunești, ca să ținem tradiția alive.

Partea 2 – Anul Nou: Revelion în Thailanda, pe plajă

Am ajuns în Phuket din Kuala Lumpur după un zbor de 1 oră și ceva, cu puțină toxiinfecție din aceea clasică, tipică oricărei călătorii în Asia, care a ținut vreo 3 zile bune. În data de 31 decembrie, am decis că singura șansă pe care o avem e să nu mâncăm. Să dăm cu hidratare, medicamente, ceai de mentă și aia e. Nu ne riscăm să dăm organismului material de lucru în ziua de revelion.

Era zi de duminică, și asta înseamnă ditai food fest în Old Town Phuket și cumva, de la medicamente cred, că altfel nu-mi explic, am hotărât să mergem 30 de min cu scuterul către oraș doar ca să ne plimbăm printre tarabe cu mâncare, să belim ochii și să facem mental notes, fără să luăm o înghițitură de test.

Zis și făcut, ne îmbrăcăm mai frumos decât pe plajă, ne suiem în căruța scuterencius și pornim spre mai sus menționatul food fest, că dacă ne-am promis nouă, cum era să nu ne ținem de cuvânt? Din minutul în care ne-am urcat pe scuter până când am ajuns la destinație, a început să plouă torențial, de vară evident, cu picături calde dar babane, până când am găsit un loc de parcare în Old Town Phuket. Am oprit motorul și s-a terminat cu ploaia, dar și cu ideea de chiloți uscați pe noi.

Am dat o tură și am dat cu păreri culinare de zici că noi eram Gordon Ramsey, am luat 2 mini shaorme la pachet (deh, românul, tot românul) și ne-am pus iar pe covorul zburător tip scuter ca să ne ținem și de partea doua a planului de rev: artificii pe plajă. Am ajuns repede și ne-am schimbat de haine, ne-am lăsat mâncarea în căsuța de la complex și am ieșit pe plajă.

Când mergeam printre aleile de la hotel, n-am putut să nu mă holbez la oamenii care și-au lăsat luminile aprinse și draperiile netrase – voi cum reușiți să nu vă uitați? Întreb pentru un un prieten! Ce să vezi? Puști de vreo 20 și un pic de ani, fiecare în patul lui, înveliți ca niște sarmalute, dormind nevoie mare. Cupluri care stăteau în halat de baie, cu talpile goale, în fața bungalow-ului, fără șampanie, fără muzică, fără telefoane. Ca ciudații! Alți invitați la fel, dormind de mama focului, cu zero fucks given că vine anul nou și-i prinde cu pătura pe cap.

M-am oprit și am zâmbit și am zis că asta e smecheria de fapt în viață: să fii atât de relaxat încât să nu conteze nimic altceva decât pacea ta de aici și acum; fără presiunea de părinți, de la prieteni, de la societate, fără haine sau relații care te strang. I-am invidiat pe vecinii mei din seara aia.

Am ajuns pe plajă cu 10 minute înainte de ora 12. Au început furtuni de artificii. Erau zeci de mii de oameni pe plajă. Sute de lampionioane în aer. Și tone de persoane care sunau pe cei dragi și 4 proști care făceau live pentru fanii lor inexistenți.

Sincer îți spun, nu am avut nicio sticlă de apă cu noi pe plajă, dar a fost cel mai frumos revelion pe care mi-l pot aminti. A mai fost unul când aveam 15 ani de care mi-a plăcut, însă era despre un puști, nu despre mine, așa că ăsta îl bate lejer.

Am făcut filmuleț cu urări pentru părinți și prieteni. Mi-am pus o dorință pentru mine și una pentru noi. M-am gândit cum ai mei sunt singuri în seara asta și pentru ei înseamnă ceva asta. Ne-am întors la hotel. Am mâncat shaormița aia divină. Și la 1:30 noaptea ne-am aliniat și noi cu trendul pacifist și miserupist de la hotel și tare a bine a fost. Să aveți un an așa cum aveți nevoie!