Maria Dima

Decembrie 2022: Mi s-a impanzit IG-ul de aceeasi mana de “vedete”, mare influenteritze pe travel, lifestyle si peste prajit, toate plecate in aceeasi destinatie. Toate date pe spate de ce minunatie a dat peste ele in vacanta exotica cu pricina, de nu s-a mai pomenit asa ceva. Nu stiu cum ati reactionat voi, dar eu mi-am oprit toata activitatea din ziua respectiva ca sa dau scroll ca un hater.

Ce s-a intamplat de fapt?

Niste domni de la o agentie ceva s-au pus langa soba, si-au incalzit neuronii, si si-au pus intrebarea logica, ca tot era decembrie: WWHD (What would Hrusca do?). “Daca pana in ziua aceasta nu s-a prins nimeni ce e LERUL, atunci nu o sa-si dea seama nimeni ca noi am orchestrat aceasta campanie. Le luam pe sus pe toate, le punem in acelasi hotel, si le dam baterie externa si net ca sa posteze intr-una, acelasi lucru. Nu o sa stie nimeni!” – asta trebuie sa fi fost planul.

Sper ca va este deja evident ca apas tastele aici cu CIUDA. 

Dar la fel de bine de stiut este ca se putea mai mult. Ca influenteritzele respective oricum calatoresc peste tot si au vazut la viata lor multe ape care mai de care mai albastre. Ideea e ca nu intereseaza pe nimeni nuanta apei postata cu pasiune daca nu ai o poveste de spus, daca nu arati omului nu cat de bine te simtasti tu in vacanta, ci ce anume ar putea sa faca EL, sau sa  viziteze, sa manance acolo. N-am cum sa fiu singura care gandeste asa!

Vedeam postarile in timp ce eram si eu in vacanta in Thailanda pentru a treia oara.

Si atunci mi-am dat seama ca in niciun an nu am scris un rand despre tara asta care-mi aduce atata bucurie. SHAME. Asadar, ca sa spalam pacatele calatorului, sa incepem cu inceputul.

In 2019, ma luptam cu un burnout care-mi acaparase toata viata. Nu mai dormeam deloc si eram pe somnifere de 3 luni (toate cu prescriptie si monitorizare, ceea ce nu facea decat sa fie mai scary toata treaba). 

Anxietatile se mutasera cu mine si brusc nu mai aveam loc in mintea mea de ele. Imi reorganizasem viata (a se citi “imi pusesem pe pauza”) ca sa reusesc sa raman sau sa par functionala, sa ma prezint zilnic la munca, sa nu imi bag in sperieti parintii sau partenerul. Dar eram rau. Stiam cam cat de rau pentru ca mai trecusem odata prin asta si traisem destule ca sa stiu ca acum aveam de-a face cu sora mai mare si mai rea. 

Nimic nu functiona. Am decis de pe o zi pe alta ca imi iau un concediu prelungit si plec la cadura. Punct. Am ales Thailanda pentru ca fusese mereu pe lista mea, se aliniasera ofertele de la agentiile de travel si se pupau zborurile astfel incat sa nu raman agatata intr-un duty free mai mult de 2 ore. 

Nu mi-am dat seama pe moment, dar am facut din ideea de calatorie, o terapie.

Un ritual de self-care cumva, la care ma intorc de cate ori am ocazia, asa cum aveam sa ma intorc si in Thailanda pe viitor, inca de 2 ori. 

Din clipa in care am ajuns, am stiut ca o sa fie bine. In prima zi, ravasita de jetlag si de bucuria ca in sfarsit am ajuns, am decis ca nu e cazul sa ma bazez pe o pastila pentru somn, ci pur si simplu, sa ma pun in pat cu gandurile mele scaldate in cele 35 de grade din Bangkok si sa vedem ce iese. Am dormit bustean si mi-am dat, in sfarsit, reset total la sistemul nervos!

Am ajuns acolo dupa un zbor de la Bucuresti → Doha → Bangkok, care, intre noi fie vorba, e cea mai usor de dus ruta. Ai 4 ore pana in Qatar, 2 ore pauza in aeroportulul ala misto cu tren interior, si apoi 5 ore (ish) pana in Thailanda. In vacanta de anul acesta, am plecat de la Cluj → Istanbul → Phuket cu Turkish Airlines, si, cu toate ca layover-ul a fost de 2 ore numai in Istanbul, zborul final, cel de 11 ore pana la destinatie, ne-a super obosit (fie vorba intre noi, dam vina pe varsta!).

Bangkok a fost o nebunie.

E un oras mare, poluat, busy, surprinzator, modern si nu prea (cu super malluri si zone de business, pasarele si metrou suspendat, dar si cu autobuze fara geamuri, care arata ca cele pe care le-am vazut in filme in India), spiritual si nu prea. Vezi sky scrapers noi nouti, iar la usa lor de la intrare gasesti o tantica care gateste ceva pe taraba ei sudata pe un scooter, care-ti da mancare la punga si-si tine toata carnea pe un pat de gheata, iar afara sunt 37 de grade minim. 

Am avut o ditai lista de chestii de vizitat – temple (toate!), Lupini Park – parc cu reptile mici si mijlocii in mijlocul orasului, rooftop bars, faimosul Chinatown. Nu ma intrebati cum, dar am reusit sa le facem pe toate in 4 zile. 

Cand am ajuns la primul templu din Bangkok mi-am dat seama ca nu mai sunt in Europa. 

Ce si cum au construit oamenii astia e cu totul alta poveste. Si chiar asa este, te simti parte dintr-o poveste, fiecare monument (in lipsa unui cuvant mai bun) ti se pare ireal si aproape fake. Si totusi nu e, pentru ca te plimbi prin ani de traditie si istorie si iti dai seama ca e mai frumos decat iti inchipuiai. 

Daca intri inauntrul templelor si vizitezi cei multi si diferiti Buddha din Bangkok, te descalti si incerci sa nu fii turistul lipsit de respect care se lipeste de un calugar si il freaca pe chelie pentru noroc si un selfie. Sincer, cel mai frumos templu a fost cel la care am ajuns dintr-o intamplare, micut si golden tot, cu rugaciuni si incantari auzite in surdina, cu calugari budisti imbracati in vesmintele lor monahale tipice, cu o liniste care-ti intra in suflet si sa-ti spala mintea, cu salutari discrete printr-un aplecat de cap catre toti cei de acolo. Am simtit ca pun piciorul pe taram sfant si ca spiritul meu intelege mai bine decat mine de ce am ajuns acolo. 

Daca vrei agitatie si mancare ciudata, te duci in Chinatown. 

N-ai cum sa-l ratezi.

Sfatul meu e sa nu cazi in tourist trap-ul de tuktuk care e o chestie stridenta, cu boxe, lumini si muzica care te surzeste, care promite senzatii tari, dar care nu e nimic wow. E o masina impopotanata. Atat. Metroul din Bangkok e usor de folosit, are rute si conexiuni peste tot si niste statii atat de speciale. Daca nu gasiti nimic, va puteti baza pe taxiuri care sunt si ele, mai ieftine decat un tuktuk. 

Phuket a fost un rai de care nu stiam ca am atata nevoie

Dupa 4 zile (si nopti) de umblatura minunata prin Bangkok, am luat avionul spre Phuket. Am ajuns intr-o gradina cu o vegetatie care m-a dus direct cu gandul la Padurile Pandorei din Avatar. Erau niste plante cu niste frunze enorme, ce semanau cu plantutele mele rahitice din apartament, dar pe steroizi. Ma intorsesem in timp cand totul era larger than life, si frunzele, si melcii, si tot de acolo, de ma asteptam sa iasa dintr-un mega tufis vreun dinozaur. 

Natura era coplesitor de frumoasa. Padurile erau de palmier, de tot felul de palmieri, mai exact. Sau de copac de cauciuc despre care am aflat ca exista numai acolo.

Ne-am cazat de fiecare data intr-o casuta/bungalow care era mai intotdeauna intr-o gradina botanica cu iesire direct pe plaja – nu vorbesc aiureli, asa ceva exista in peste tot in Thailanda, la preturi de non-influencer si cu confort de multimilionar (ok, poate nu chiar atat de exclusivist sau fita, dar la cate iti ofera tara asta, te simti proaspat castigator la loto numai cand te cazezi si casti gura la privelistea din fata ta). 

Asta m-a vindecat. Verdele acela stufos, turcoazul apei si linistea unor plaje salbatice in care te puteai pierde cu orele. Pentru mine, a fost medicament. Pentru altii, Phuket inseamna usor altceva.

Sa ne intelegem, Phuket e destinatie de distractie. 

Distractie din aceea care te face sa te crucesti, dezmat de care ai vazut in filmele din anii ‘80 si nu ai crede ca inca exista in formele astea altundeva decat acolo. Bangla Road din Patong e inca in mare forma – pentru neinitiati, e o strada de 1 km lungime, in mijlocul statiunii, flancata in stanga si-n dreapta de bar langa bar, toate construite acum circa 30 de ani. 

Asa arata mijlocul desfraului in Phuket – cu decoruri prafuite si update in timpul zilei, niste tigrii de 3m, scari, tavane false care prind viata cum da intunericul si se aprind in toate culorile unui curcubeu facut din neoane. Toate cu bari de dans instalate pe tejgheaua barului direct, si cu niste doamne care presteaza in fiecare seara, mai cu uniforme de sailori sau scolarite, mai cu pene sau costume bondage, fiecare dupa puteri. Unele frumoase de nu ai vazut asa ceva, altele mai trecute prin viata si fara chef, sau mai trecute prin seturi de operatii de nu ai vrea sa stii punctul de origine. 

Intri pe Bangla, intri intr-un vortex al placerilor vinovate, al melodiilor live de toate genurile de muzica ever, toate cantate in acelasi timp la fiecare din cluburile inlantuite. 

Apoi, in vria de oameni care trag de tine sa te duca inauntru pentru un ping pong show sau o alta iteratie din cele 30 de show-uri erotice pe care ti le prezinta pe o pancarta printata acum 10 ani – care-ti listeaza frumos, alfabetic chiar, pleiada de tipuri de sex show despre care nu visai ca exista – dai de singurul om cinstit care sta in mijlocul multimii cu cel mai curajos semn pe care l-am vazut vreodata: “indian food”. Asa e Bangla, un mix de de toate pe care trebuie sa-l iei ca atare. 

Daca-ti place tipul asta de vacanta, ai ce face in Phuket. De retinut: cu cat doamnele care vor sa-ti faca masaj sunt mai sumar imbracate, cu atat fac mai putin masaj. 

Daca esti doritor de senzatii tari doar pe niste plaje salbatice, cum sunt eu, tot la fel de bine ai ales, pentru ca nu am intalnit peisaje care sa-mi placa mai mult ca in Thailanda. 

Apa turcoaz & Pad Thai fac bine la suflet. Trust me. 

Decat sa va mai tin aici pentru inca 10 pagini despre minunatiile de plaje din Phuket, mai bine promit sa scriu un articol numai despre asta – cu locuri in care e musai sa ajungi daca esti acolo. 

Ideea e asa: cel mai bine e sa-ti iei un scooter si sa bati statiunea in lung si-n lat. Nu e chiar o Mamaia, deci ai ceva de mers dintr-o parte in alta, daca vrei sa bifezi toate plajele. Pentru unele trebuie sa cobori vreo ora prin jungla prin niste scari improvizate, ca sa ajungi sa te bucuri de ele, pentru altele poti lua barca. 

Se conduce pe cealalta parte si ai nevoie de permis international la purtator. Dar, ca in orice alta tara saraca, amenzile se rezolva pe sub mana, la mica intelegere intre agentul constatator care nu vorbeste engleza, dar care te face pe tine sa intelegi exact cum sta treaba. 

Scooterele incep de la 200THB/zi dar daca vrei unul mai de Doamne-Ajuta, te duce la 350THB/zi, care inseamna undeva la 9,5 euro pe zi. 

Toata lumea conduce un scooter acolo, am vazut si 3 persoane deodata pe unul, am vazut oameni cu catei, pisici si chiar uliu (sau ce mama ei de rapitoare va fi pasaroiul asta) pe scooter, sau care improvizasera un scaun pentru copil – adica pusesera un scaun de la masa de bucatarie in fata lor, pe care asezasera copilul. Nu faceti ca ei! Ideal e sa ai carnet de conducere, sa iei o casca potrivita si sa ai ceva experienta conducand asa ceva (Zic si eu, ca sa simt ca blogul ajuta!).

Mancarea e divina. 

Nu conteaza ce credeti ca va place sau ce ati gustat pana acum. Lasati prejudecatiile la controlul de securitate, ca sunt mai periculoase ca o sticla de parfum. Gustati tot, dar toooot ce prindeti. Chiar daca nu va vine!

Chiar daca ochii de occidental zic ca nu ar fi bine sa aveti incredere in tarabuta amarata unde va sunt gatite mancarurile. Eu ma topesc dupa papaya salad (cer non-spicy pentru ca imi place mult esofagul meu si as vrea sa-l pastrez), pad thai veggie, curry orice si supele lor picante si mango sticky rice la desert. Credeti-ma ca sunt cele mai safe si traditionale alegeri pe care le puteti face, dar si asa, e o sa fie un festin al papilelor gustative. Seafood in toate felurile si de toate felurile, gasiti in plin. Gandaci, viermi, scorpioni – prajiti si aranjati pentru display si pentru aventurieri.

Daca te stii adept al traditionalului “decat sa-mi para rau, mai bine mi se face rau”, nu strica sa ai la tine medicamentele care stii ca functioneaza pentru sistemul tau digestiv, dar, in caz de orice nefacuta, e plin de farmacii care-ti vand tot ce ai nevoie.

Pont: duminica seara in Phuket Old Town e un super street food ce nu trebuie ratat. 

Ce nu as rata sub nicio forma sunt fructele din Thailanda. Doamne, ce bogatie, ce gusturi si arome, ce dimensiuni, culori si texturi. Cat despre mine, atat sa stiti: mango shake pe plaja, mango shake la cina, mango shake la orice ora a zilei. 

As zice sa spuneti pas la durian.

Stiu ca tocmai ce va indemnam sa duceti la gura orice de natura culinara in Thailanda (hai, c-am salvat propozitia la timp!), dar fructul asta controversat chiar nu merita strambaturile de pe urma. E tot fleoscait ca textura, iar gustul e o incununare nefericita de usturoi si caramel amestecat cu o frisca statuta sau ceva ou. Am mestecat o bucatica de nici 2 cm si inca regret! Deci fiecare pe limba lui piere, literally! 

Cand e cel mai bine sa vizitezi Thailanda?

Daca vrei fugi de iarna din Romania si sa iti faci o super vacanta in Thailanda, ai noroc. Cel mai bine e sa vizitezi Thailanda din Noiembrie pana prin Aprilie, ca sa ai parte de sezonul lor neploios. Noi am ajuns si la sfarsit de noiembrie – inceput de decembrie si am prins intr-un an 2 zile de ploicica si apoi numai cer senin, dar si un an in care din 2 saptamani petrecute acolo, a plouat jumate din timp, chiar daca era trecut de 5 decembrie in calendar.

Chiar si asa, ploaia de acolo nu m-a deranjat. Erau peste 27 de grade, ploua cand maruntel, cand mai cu putere, cand doar de dimineata pana sa luam micul dejun sau doar pe seara cand eram plecati de mult de la balacit. Ne-a prins pe drum si ne-a facut ciuciulete in 2 minute pe scooter, dar si pe plaja si nu ne-am miscat de acolo pentru ca Thailanda e frumoasa si pe ploaie, si am lasat-o sa-mi spele fricile, anxietatile si gandurile de om mic cu tot ce a vrut ea.