1 din 3 millennials suferă de anxietate datorată eternei dileme create de avocado, care planează deasupra generației cu pricina: a fi sau a nu fi copt? La minte, mai presus ca la fruct.
Statistica asta a transformat avocado și anxietatea în una dintre principalele preocupări ale tânărului modernist.
Nu judecăm nici fructul după coajă, nici “millennial-ul” după temeri.
Mă gândesc în schimb că tinerii din ziua de azi o să aibă un set complet nou de amintiri (atât cât și) culinare și nu o să știe vreodată ce înseamnă să te pregătești “de adevăratelea” pentru un majorat.
Un singur cuvânt determina succesul unui astfel de eveniment pe vremuri: sandvișuri.
Trebuia să te chinui pentru asta. Se făceau platouri și sandvișuri de mai multe tipuri, și, de vreme ce plating-ul și Pinterest-ul nu existau încă, trebuia să le inventezi. Mamele care ornau de Crăciun salata de boeuf cu om de zăpadă făcut din ou și gogoșar, erau la înălțime și de data asta. Ardeiul gras făcea ravagii! Amatorii de germeni de ceapă ca decorațiune în farfurie nu au cum să înțeleagă.
Platourile goale, lumina stinsă și o sticlă învârtită pe jos erau semnele unei petreceri reușite. Nimeni nu-și dorea mai mult.
Sandvișul e legat de fiecare dintre noi, de pauză, colegul de bancă și părinți. Nu aveai brioșă la școală și nici bol de guacamole, nu deosebeai dacă era ceva bio sau nu, dar știai sigur cine ți-a pus sandvișul în ziua aia. Tata făcea cele mai bune sandvișuri, mereu punea ceva în plus și tăia totul perfect. Desen tehnic între 2 felii de pâine.
Relația dintre copil și sandvișul lui spunea mai multe despre copil decât caietul de caligrafie. Unii îl dădeau la schimb, alții îl ofereau celui care rămânea fără sau îl împărțeau, alții îl vindeau ca să cumpere napolitane. Antreprenori de mici sau altruiști. Dădea în vileag statutul social sau cât voiai tu să fii se cool. Cert e că profesorul care te lăsa să-ți continui sandvișul în ora lui e încă vizitat de elevi de sărbători.
Câte prietenii, năzbâtii și iubiri nu au început de la un sandviș pe coridorul școlii!
Cel mai probabil, iți aduci aminte și încă ții legătura cu colegul cu care împărțeai sandvișul de acasă. Iar dacă împărțeai sandvișul, împărțeai și altele.
Mi-e greu să cred că chipsul de tortilla poate să cuprindă atâtea povești cât feliile de pâine de pe vremuri, iar amintirile din copilărie sunt în mod cert mai frumoase dacă sunt împachetate de părinți.
Avocado, my newly found friend, rămâi indicator al prezentului și mă înveți subtil să trăiesc clipa – firavă, ca termenul tău de valabilitate.
Pentru trecut, rămân fidelă sandvișului făcut de tata și aștept momentele frumos aranjate pe un platou viitor la care muncesc la fel de sârguincios ca pe vremurile în care check in-ul însemna banca a doua de la perete.
