Millennials, sau ăștia crescuți cu cheia la gât, cum stați la capitolul sentimente?
Ia să văd, nebunilor fierti pe avocado toast ca mine, cum vă face un mesaj terci ca pe mine.
Se face că primesc un mesaj pe WhatsApp de la tata. De 8 Martie. Care zicea așa: “La mulți ani copil frumos și bun, tata te iubește și are încredere în tine”.
Am dus telefonul mai departe de ochi, iar apoi mai aproape, ca și cum cântam la un trombon închipuit. Mare talent.
Îmi dau lacrimile. Pun dracu’ telefonul jos că nu pot cu așa emoții. Am putut sfârșit de Titanic fluierând și la vârsta în care credeam în marea iubirea, și tot îi făceam cu mâna la Leo în cufundare, dar la astea groase mă apucă tremuriciul.
Apoi, stau o secundă și mă panichez. Aoleu, s-a întâmplat ceva. E pe moarte. E bolnav. N-are cum! Altfel de ce ar zice chestii din astea grele, așa random, printr-un mesaj? N-are cum. Îmi zice acum ce are pe suflet și aia e. Fatalitate. Tremur.
Mai citesc odată. “Te iubește tata”. Și eu pe el, dar ne spunem așa, ca-n filme? Direct? Ce-am pățit? O fi glumă! O fi visat urât.
Sau e vreun mesaj codat. Gen: la mulți ani – asta e nimic. Dar “copil frumos și bun” asta vrea să zică că mai am vreo 4 frați nelegitimi, făcuți pe la țară, mai nereușiți așa cu care acum trebuie să împart palatul de 2 camere la etajul 4. Dintre toți, eu aș fi mai răsărită, am făcut facultate, ce Doamne iartă-mă!
“Te iubește tata” poate să fie cod pentru “grijă mare că te fac ăștia ca la Târgu Ocna”. Sau ceva de șantaj emoțional, că se simte el mai puțin spre Brad Pitt și mai mult spre “să-mi aduci și mie o cană de apă la bătrânețe”. Nu mă pot decide.
Iar asta cu “are încredere în tine” e clară. Nu lăsa banii pe mâna lu’ maicǎ-ta.
Nu-ți schimba numele la căsătorie ca să ducem mai departe neamul’. O să-ți vină mintea la cap și îți iei și tu un bărbat bogat ca să ne întrețină pe toți, până atunci mai ușor cu plăcintele. Din astea, de duh.
Ce alte concluzii să trag dacă ai mei nu au zis vreodată cuvintele astea când eram mică?
Cum păcatele mele să reacționez la ditai declarația de dragoste, trântită din senin într-un mesaj?
Nu, dom’le. În copilăria mea, declarația de dragoste era formată din soldăței de mâncare tăiată cubulețe. Aia pot să înțeleg. Sau un “ia căciula!!!” urlat pe scară. Mesaje clare. Fără urmă de îndoială. Fără interpretări. Mă lași cu cuvintele astea?!
Nu-i răspund vreo 2 ore. Mă liniștesc. Slăbesc vreo 2 kilograme. Îmi aduc puterile. Îmi culeg ficații de pe jos. Apoi îl sun și ne facem amândoi că nu s-a întâmplat nimic. În sfârșit, normalitate! Doamne ce-am mai suferit!
